Față de otrava din „Las Fierbinți,” represiunea sau rușinea de la Ruginoasa nu e decât un desert fetid

Eleonora Fojică

În noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie 2026, în uimitoarea noapte dintre ani, în noaptea marii treceri, la cumpănă, avea loc la Ruginoasa, în județul Iași, o procesiune de poveste, cu origini, se presupune, precreștine. Oamenii de acolo gândesc că, de vechiul an, nu trebuie să te desparți lin; el trebuie înfrânt, bătut, ajutat să dispară, pentru a face loc noului an, mai bun, mai rodnic, mai bogat, mai vesel. Tradiția asta a ținut în Moldova și în Ucraina, în satele unde există două comunități aflate într-o relativă rivalitate. Și Ruginoasa este un exemplu clasic, fiindcă acolo există deal și vale; deleni și văleni. Oamenii de pe creste și cei din vale nu sunt niciodată la fel. Și ce fac flăcăii și bărbații mai tineri din sat?

Se adună în două cete; se costumează în urși, țapi, vrăjitori, căldărari; își pun măști frumoase, înfricoșătoare… Mai nou, ei poartă pe cap un acoperământ în formă de castel, ce evocă Palatul lui Cuza – monument de vizitat la Ruginoasa – construit în secolul al XIX-lea de către vistiernicul Săndulache Sturza, în stil neoclasic.

Și, când se îngână ziua cu noaptea și noul an încă nu s-a instalat pe deplin, cele două cete, înarmate cu ciomege zdravene, se îndreaptă spre centrul comunei, unde s-au adunat deja sătenii să asiste, cu sufletul la gură, la marea ciomăgeală, marea bătaie cu bâte. Și se băteau, nu se jucau! Învingătorii își alegeau cele mai frumoase fete, pentru a juca cu ele Malanca, hora care urmează. Cândva, aveau și drepturi mai mari asupra recoltei satului. De altfel, în timpul horei, se aruncă cu semințe pentru a atrage belșugul, așa cum noi, în casele noastre, în noaptea dintre ani, punem pe fiecare masă pocaluri cu semințe de floarea-soarelui, grâu sau orez, având aceeași semnificație: rodul pământului! De aceea, în mod simbolic, după victorie, învingătorii lovesc glia cu bâtele: e un mod de a o lua în stăpânire, de a o frământa, de a statornici o relație cu ea.

Am vorbit la trecut. Acest obicei nu mai este. A fost tăiat în anul ce tocmai s-a încheiat, – chipurile! – pentru a-i feri pe săteni de accidente. Și pentru a-i împiedica pe țărani să își rupă picioarele, guvernul a mobilizat la Ruginoasa, în ziua de 31 decembrie 2025, Inspectoratul Județean de Jandarmi Iași, Inspectoratul Județean de Poliție, Inspectoratul pentru Situații de Urgență, dar și DGPI, adicătelea Direcția Generală de Protecție Internă, structura de informații și contrainformații a MAI din Românica, responsabilă cu identificarea, prevenirea și contracararea amenințărilor la adresa securității naționale, ordinii publice, personalului MAI și patrimoniului – adică să nu se fure vreo mască de flăcău de la Ruginoasa, uite-așa cum se fură Coiful de aur din muzeul olandez!

”Văzuși, Ioane, vigilență?”

”Văzui, cocoană, dar pe la noi nu-i zice așa… Pe la noi, îi zice… prostie.”

Și ca și când toate astea nu ar fi fost de ajuns, prefectul de Iași, liberalul Constantin Dolachi-Pelin, nu s-a ținut cald până nu a făcut apel și la Brigada Mobilă de Jandarmi din Bacău. Și veni și Bacăul să ajute Poliția și Securitatea în confruntarea cu băieții cu bâte de la Ruginoasa, care, începând din anul 2025, NU mai au voie să se bată, ei doar se plimbă pe șosea, fără  să se întâlnească și să se ciomăgească.

Iată ce relatau Știrile Kanal D à propos de noaptea de 31 decembrie 2025:

”Din fericire, nu au fost raportate victime, nici de o parte, nici de cealaltă, iar cele două cete nu s-au întâlnit”!

Concluzia aceasta conține o fractură logică: celor două cete le-a fost interzis de către Poliție, Jandarmerie și Securitate să se întâlnească. Pentru asta au fost masate aceste forțe acolo și, din moment ce acele două cete NU s-au întâlnit, pentru că au fost împiedicate să o facă, nu aveau cum să existe victime. Nici când cele două cete s-au întâlnit, NU au fost raportate întotdeauna victime. Scopul întâlnirii nu era zdrobirea adversarului – printre adversari puteau fi prieteni vechi – ci păstrarea unei tradiții, în virtutea unei superstiții vechi de când lumea că anul agricol, economic – și nu numai – ar putea fi prost și foarte prost, dacă acea tradiție e încălcată. Tradițiile se pierd oricum și chiar masiv prin dezinteresul sau dezintegrarea comunității și atunci, nu poți să fii decât frapat, contrariat și oripilat de interesul exacerbat arătat de Guvernul Bolojan ciomăgelii de la Ruginoasa. Să mai spunem și că toată această concentrare de forțe a costat bani, pe care, în parte, guvernul i-a recuperat, totuși, prin amenzile pe care le-a dat. Fiindcă, deși ”cele două cete nu s-au întâlnit”, unii flăcăi mai ghizdavi, dându-și seama de caraghioslâcul situației, au încercat să schimbe traseul și să-și întâlnească adversarii, dar trupele guvernamentale vigilente ”au legitimat 92 de persoane, au verificat 27 de autovehicule” și n-au găsit niciun om de-al lui Potra, ”aplicând 32 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 20.400 de lei”. (Sursa: B1 TV). Deci bugetul țării s-a îmbogățit cu 204 milioane lei vechi! Bravo, Bolojan! Uite-așa salvezi bugetul, când ai geniu! Păcat numai că nu avem noi, românii, popor cuminte, mai multe așezări ca Ruginoasa, că atunci chiar achitam deficitul numai din amenzile aplicate neastâmpăraților! Mulți zic că moldovenii sunt oameni moi și, totuși, Răscoala de la 1907 a plecat din Moldova, iar sătenii din Ruginoasa au fost cei mai mintoși din țară, singurii cărora le-a dat prin gând să dea foc registrelor în care erau consemnate birurile… Da, domnilor, moldovenii ăștia… Păi, nu degeaba Bolojan a masat la Ruginoasa, în mirifica noapte dintre ani, printre înjurăturile sătenilor ruginoși și urările lor de ”praful și pulberea să se…”, atâta Poliție, Jandarmerie și Securitate!

Ceea ce atrage atenția în mod violent este diversitatea și numărul mare de forțe de ordine concentrate de guvern la Ruginoasa pentru o biată încăierare cu bâte, care nu a făcut, de când există și se cunoaște obiceiul, decât o singură victimă: un paralizat. Pe logica guvernanților noștri, ar trebui interzise și sporturile extreme. Mulți paralizează în urma lor. Și chiar mor. Cunoscutul om de afaceri francez de origine corsă Philippe Pozzo di Borgo, cu titlul nobiliar de duce, pasionat de parapantă, care nici nu pare periculoasă, a stat aproape toată viața într-un scaun cu rotile, în urma unui accident care l-a lăsat tetraplegic! S-a stins în iunie 2023 în Maroc, unde se stabilise de mult.

Nu violența acestei tradiții frapează, ci brutalitatea și lipsa de logică a intervenției guvernamentale! Țara sărăcește și lumea fierbe! Fierbe Iranul, fierbe Venezuela, explodează Ucraina, fierbe Rusia, se tot răsucește Trump, în timp ce în România, la Ruginoasa, se piaptănă Inspectoratul Județean de Jandarmi Iași, Inspectoratul Județean de Poliție, Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Direcția Generală de Protecție Internă și au mai fost chemați și 200 de coiffeuri de la Brigada Mobilă de Jandarmi Bacău!

Inadecvarea acestui guvern este totală! Bolojan pare că acționează din teamă de vid: totul e să facă ceva, să taie, să încolțească, să reducă… Nu îl interesează eficiența și nu are frică de penibil. Se mai întrevede și o teamă feroce de popor. Se încearcă toate modalitățile de îngrădire a libertății de întrunire, de exprimare verbală și corporală și de ștergere a memoriei colective și a identității naționale! Obiceiurile tradiționale vor fi împuținate, citate în contexte negative, ridiculizate sau – indirect – interzise.  Ce s-a întâmplat la Ruginoasa e oripilant: oamenii aceia nu au fost lăsați să-și pună în practică obiceiul ancestral, pe motivul ridicol că se pot răni. Asta în timp ce pe toate posturile de televiziune din România, vară de vară, se face o reclamă frenetică și entuziastă sărbătorii destul de violente a Sfântului Firminius, derulată între 6 și 14 iulie în orașul Pamplona din Spania, capitala Navarrei. Sărbătoarea este foarte îndrăgită și de un pitoresc nebun, dar scârbește, nu atât dubla măsură, cât lipsa de consecvență, dovadă a unor minți atrofiate prin control excesiv, ajunse în faza în care aproape renunță să mai practice exercițiul gândirii. Ei spun ce li se ordonă! Și e bine așa, fiindcă asta îi ține pe sticlă și în leafă!

S-a început cu serialul oribil, de caricaturizare și desființare a satului românesc, cu titlu grăitor Las Fierbinți. Ce ar zice Mircea Eliade, dacă ar vedea această caricatură cinematografică?!? Domnul Pleșu a declarat că se uită la Las Fierbinți, că îi place. Odată cu Pleșu, toată mica intelectualitate s-a năpustit pe Las Fierbinți, căutând legitimitate prin asociere. Foarte la modă și atât de facilă, această asociere. Acolo, satul românesc a fost terfelit, țăranul român – desființat și în locul lui, pusă o comunitate de adunătură, care merge în disoluție. S-a spus atunci că numai cu Las Fierbinți intrăm în Europa. Acum, alții vor spune că această societate exista oricum, mai ales la periferia marilor orașe. Voi răspunde că suburbiile nu au nimic în comun cu mediul sătesc. În Ruginoasa, tradițiile existau, dar au fost stopate la sfârșitul anului de pomină 2025! Și nici măcar interzise oficial, ceea ce ne-ar decădea și din statutul de regim hibrid, dar ar fi decizie asumată, ci îngrădite parșiv, pentru a se păstra aparența democrației.

Era obiceiul bătăii cu bâte unul violent?

Era.

Mai sunt astfel de cutume tradiționale violente prin țările lumii?

Ba bine că nu! Multe! În Spania, Italia, Indonezia, Africa  de Sud, Kenia, Kirghizstan…

***

Țin neapărat să mergem acum în Spania, să vedem și noi ce temperament au ibericii, cum se bucură ei, cum se distrează, ce riscă și cum își pierd viața în uralele crainicilor TV din România, dar fără niciun Bolovan atârnat de gât!

Suntem în miezul verii și mergem cu viteză spre Pamplona, pe strazile bine pavate ale Navarrei, regiune de la poalele Munților Pirinei. Este foarte important că e la granița cu Franța, întrucât Sfântul Firminius a făcut minuni, atât în Spania, unde e San Fermin, cât și în Franța, unde e numit Saint Firmin, reușind să unifice cumva aceste două țări atât de diferite. San Fermin s-a născut în Spania, la Pamplona, în secolul al III-lea după Hristos, dar destinul de creștin și l-a împlinit dincolo de Pirinei, în Galia, unde l-a cunoscut pe Episcopul de Toulouse, Saturnin, care l-a botezat. Episcopul Saturnin a avut o soartă crudă: el a fost martirizat în anul 257, murind lent, legat de coada unui taur, ce îl purta pe străzile orașului. Așadar, aceasta a fost soarta lui Saturnin, nu a lui Firmin, dar oamenii au făcut o confuzie, datorată popularității extraordinare pe care a avut-o în Franța și în Spania Saint Firmin, astfel încât sărbătorile anuale din luna iulie, dominate de cursa cu tauri de la Pamplona, îi sunt dedicate lui San Fermin. După ce mentorul său a murit martirizat, Saint Firmin s-a consacrat evanghelizării Galiei, ajungând până la Amiens, unde a fost omenit de senatorul Faustinius, pe care l-a convertit la creștinism. În Galia, a făcut numeroase minuni: a vindecat un lepros și un bolnav de friguri, a dăruit vedere unui nevăzător, a zis unui infirm ”Ridică-te și umblă!” și acela s-a ridicat și a umblat! A ajuns Episcop de Amiens. Din Picardia, a mers în Normandia, unde legenda spune că a botezat 3.000 de persoane într-o singură zi! Era mai mult decât puteau romanii îndura! L-au capturat și l-au decapitat pe 25 septembrie 303. Faustinius s-a îngrijit să fie înmormântat în legea creștină.  Dacă mergeți la Amiens, în catedrala impunătoare, cea mai mare din Franța, colos de dantelă, lucrată în piatră, veți vedea portalul Sfântului Firminius și statuarul său. Franța l-a consacrat, dar Spania i-a întreținut popularitatea prin Festivalul San Fermin, de la Pamplona, din toiul verii, care s-a născut din confuzia între Sfâtul Saturnin și Firmin.

Aceste sărbători ale Sfântului Firminius au loc între 6 și 14 iulie. Parte din celebritate o datorează romancierului Ernest Hemingway, care, în 1926, publica romanul The Sun also Rises, tradus la noi literar prin Fiesta, în care descrie această sărbătoare.

În ce constă ea?

Pe 6 iulie, la ora prânzului, de la balconul primăriei din Pamplona, se trage o petardă care lansează oficial festivitățile. Mulțimea izbucnește în urale. Oamenii sunt îmbrăcați în alb și își pun toți la gât o eșarfă roșie, în amintirea Sfântului Firminius, mort decapitat.

Fiesta propriu-zisă începe pe 7 iulie și durează până pe 14, timp în care omagiat indirect este și Sfântul galez, Saturnin, fiindcă, în fiecare zi, la ora 8:00, încep cursele de tauri – se dă drumul taurilor pe străzi, pe o distanță de 848 de metri de-a lungul orașului, până la arene, unde, după-amiază, încep coridele. La început, bărbații – spanioli, dar și mulți turiști – aleargă în urma taurilor, dar se străduiesc să-i întreacă, ajungând în fața lor, când pericolul se dublează și adrenalina crește.

Cursele de tauri sunt dublate de procesiuni religioase fastuoase în onoarea Sfântului Firminius.

Pe străzi, se aud concerte și fanfare. Vorbim de o sărbătoare-mozaic, în care te redescoperi, observându-ți preferințele spontane.

Tot ce este are un sfârșit și fiesta se termină și ea pe 14 iulie, la miezul nopții. Oamenii se adună în Piața Ayuntamiento și, la lumina lumânărilor, cântă ”Pobre de mi”, ”Vai, bietul de mine”, prin care își exprimă regretul că sărbătoarea s-a sfârșit.

Tot ce este are un sfârșit, iar fața are și revers. Din 1910 încoace, 15 amatori de senzații tari au murit în timpul fiestei, 14 în urma rănilor cauzate de împunsăturile de taur. Unul singur a  murit – vai, mama lui! – mai puțin glorios, asfixiat în timpul busculadei din 1977.

În 2022, am avut record de persoane spitalizate – 52! 2023 a fost mai puțin bogat, doar 35 de răniți, recordul aparținând ultimei zile: 6 spitalizări!

Așa se bucură oamenii în lumea democrată, asumându-și riscuri și hotărând fiecare persoană majoră, pentru ea, cum vrea să trăiască. Intervenția Statului în cadrul unor cutume și sărbători, amputându-le conținutul, mutilându-le, este politică și e rușinos ce puțin s-a protestat în țara noastră față de o încălcare atât de grosolană a dreptului la memorie colectivă. Fiindcă despre asta e vorba, atât în România, cât și în Spania, atât la Ruginoasa, cât și la Pamplona, despre memorie colectivă și sper că nu e nimeni în țara noastră, nici atât de imbecil, nici atât de parșiv, încât să confunde fastul cu drepturile omului!

Dacă suntem mai săraci și mai puțini celebri, nu înseamnă că nu avem dreptul la identitate și la memorie colectivă, într-o țară oricât de înapoiată din punct de vedere economic și cultural, guvernul nu are voie la abuzuri, iar presa trebuie să fie câinele de pază al democrației, nu al Puterii!