Curajul de a nu încerca să devii președinte
Dr. Alex Todericiu
Dacă ar fi candidat, ar fi câștigat. Dacă ar fi câștigat, ar fi distrus coaliția. Dacă ar fi distrus coaliția, ar fi distrus țara… sau invers, ar putea spune alții despre curajul retroactiv al elefantului de porțelan.
„Ştiţi, e o expresie: victorie a la Pirus. Rămâi cu elefantul, rămâi cu funcţia, dar ţara asta nu are nevoie ca un om să fie pe funcţie (…),” a explicat deunăzi ocupantul vremelnic al fotoliului prezidențial de la Cotroceni. Pe bune? Într-o demonstrație rară de echilibristică logică, președintele interimar al României ne explică solemn cum ar fi câștigat alegerile, dacă… ar fi candidat: „dacă aş fi candidat, e posibil să fi câştigat alegerile, dar aveam o coaliţie făcută praf”. Și n-a candidat. Pentru că – vezi bine! – coaliția s-ar fi făcut, cică, oale și ulcele. Zău? Ce anume făcea imposibilă păstrarea sau reconstrucția, după alegeri, a unei majorități parlamentare vechi sau noi? Președintele interimar crede că-i poate reuși performanța de a fi salvator fără să lupte, lider fără să conducă și învingător fără să concureze?
În realitate, întreaga sa argumentație e un spectacol de non sequitur (din latină: concluzie forțată care nu rezultă din premize): câștigă alegerile, dar pierde coaliția; păstrează țara stabilă, abandonând puterea etc. Cu alte cuvinte: victoria era la îndemână, doar că responsabilitatea elefantului l-a copleșit. „Victorie a la Pirus,” ne spune domnia sa, de parcă epuizarea ipotetică a unei majorități parlamentare imaginare, viitoare, ar justifica retragerea dintr-o bătălie electorală, deoarece – nu-i așa? – „încă o victorie ca asta și suntem terminați”. Președintele interimar ar fi rămas „cu elefantul”, o metaforă profundă pentru ideea că o funcție înaltă e o povară insuportabilă.
„Țara are nevoie, totuşi, de stabilitate politică, de cât mai mulţi oameni buni pe funcţiile de decizie importante – preşedinte, premier, miniştri, secretari de stat, şefi de agenţii – care, la rândul lor, să creeze echipe bune şi să facă politici publice care să genereze dezvoltare,” a mai explicat Ilie Bolojan, fiind citat repetat în mass-media. Premisa e corectă, țara are nevoie de cât mai mulți oameni buni în funcții. Dar dacă țara are nevoie de oameni competenți, logica normală ar cere ca un om capabil să intre în competiție și să ocupe o funcție cheie, bine aleasă, nu să se retragă, precum domnia sa, care mai și susține că poate câștiga alegerile prezidențiale. (non sequitur: nevoia de competență = autoexcludere)
George Washington este considerat „Father of his Country”. Președintele țării, acest „pater patriae” mai contează astăzi la români? Sau „țara asta nu are nevoie ca un om să fie pe funcție”, după cum crede domnul Bolojan, nemaifiind astfel nevoie de alegeri prezidențiale? Istoria îi reține doar pe cei dârji și suverani care au curajul să încerce.
Loading...
