Nemurirea lui Gabriel Garcia Marquez salvează orașul natal: Aracataca putea să se numească Macondo. N-a fost să fie!
Reporterii The New York Times au descoperit că Aracataca, o urbe prăfuită și dărăpănată de 40.000 de locuitori din Columbia, afectată de șomaj și de lipsa serviciilor de bază, devine un oraș turistic grație nemuririi laureatului Premiului Nobel pentru Literatură în 1982, Gabriel Garcia Marquez.
Turiștii pot admira peste tot statui și picturi murale cu chipul titanului literaturii. Școlile și bibliotecile poartă numele lui. Hoteluri, frizerii, cluburi de noapte și chiar magazine de reparat biciclete poartă înscrisuri din opera sa.
Fluturi galbeni – preferații autorului – sunt văzuți în tot orașul. Casa în care a locuit în copilărie a fost transformată într-un muzeu, având mobilier original, inclusiv pătuțul în care a dormit.
Biblioteca publică a orașului poartă numele frumoasei Remedios din romanul său „O sută de ani de singurătate.” La intrare, turiștii pot admira o cutie de sticlă, în care stau așezate cărțile sale, traduse în diferite limbi.
În urmă cu zece ani, când a murit Marquez, doar o sală de biliard făcea legătură cu viața și opera autorului. Se numea Macondo Biliard, după numele orașului fictiv din „O sută de ani de singurătate.”
Aracataca ar fi putut să se numească Macondo
Dar de la dispariția autorului de geniu în 2014, interesul pentru el și orașul său natal, care a inspirat unele dintre cele mai cunoscute lucrări, a crescut. La un moment dat, autoritățile locale au făcut un referendum prin care au întrebat locuitorii dacă n-ar prefera schimbarea numelui orașului în Macondo. Propunerea a căzut la vot.
García Márquez s-a născut în Aracataca în 1927 și a fost crescut până la vârsta de 8 ani de bunicii săi materni, înainte de a se muta la Sucre, pentru a locui cu părinții săi.
Se știe că Aracataca l-a inspirat în construcția orașului fictiv Macondo.
Toți localnicii îi spun Gabo, cum îi era porecla.
În fiecare an, pe 6 martie, orașul sărbătorește ziua de naștere a lui García Márquez, dar festivitățile de anul acesta au fost mai mari, cu mai mulți participanți și mai multe activități, relatează The New York Times.
Cea mai impresionantă manifestare a fost un concurs de nuvele și poezie, cu un spectacol de dans susținut de fete îmbrăcate în fluturi galbeni. În ținuta lui García Márquez, un bibliotecar a citit copiilor părți din celebra carte „O sută de ani de singurătate.” Seara, un grup de actori a susținut spectacolul „Dragoste în vremea holerei.”
O localnică își amintește ultima vizită a scriitorului din 2007, când s-a plimbat prin oraș cu o trăsură trasă de cai.
„A fost extraordinar”, a spus ea. „El și soția lui, făcând cu mâna, ca regina orașului.” Atunci, ar fi mărturisit că e atât de cald, încât vede ca printr-o sticlă ondulată.
Viața și operele scriitorului se predau în școli
„Multe lucruri legate de viața sa ne ajută și ne motivează să continuăm să trăim aici, să luptăm pentru această cultură,” a spus Rocío Valle, 52 de ani, o altă profesoară care participă la concursul de poezie. „Mulțumesc lui Dumnezeu și mulțumesc lui Gabo.”
Cărțile lui García Márquez sunt predate încă de la grădiniță, copiii fiind rugați să deseneze imagini bazate pe nuvelele sale, care sunt citite cu voce tare, a explicat doamna Aarón.
Miercuri, un grup de adolescenți adunați în fața unui magazin mărturiseau că moștenirea premiului Nobel a lui García Márquez i-a inspirat să fie creativi și imaginativi în clasă. Ei au dezbătut care lucrare a lui era preferată – „Povestea incredibilă și tristă a inocentei Eréndira și a bunicii ei fără inimă” sau „Povestea unui marinar naufragiat.”
Deghizat în colonelul Aureliano Buendía, un fost miner face pe ghidul turistic
Guvernul regional a reabilitat o cale ferată care trecea prin Aracataca, folosită doar pentru transportul cărbunelui, pentru a aduce turiști – ca beneficiari ai programului „Rutele Macondo.” Un hotel mare, cu piscină și brutărie, este, de asemenea, în construcție.
Numărul turiștilor crește, astfel încât există tot mai multe oportunități de investiții pentru localnici.
Când Jahir Beltrán, în vârstă de 39 de ani, și-a pierdut slujba dintr-o mină de cărbune, a lucrat pentru scurt timp în construcții și agricultură, înainte ca un prieten să-i sugereze să încerce și meseria de ghid turistic.
A început să studieze cărțile lui García Márquez și a plătit un croitor să-i facă o uniformă, astfel încât să se poată îmbrăca în colonelul Aureliano Buendía, un protagonist cheie din cartea „O sută de ani de singurătate.”
Un alt localnic, mai bătrân, și-a transformat casa în pensiune și i-a dat numele „Realismul magic”.
Grădina care a inspirat “Dragoste în vremea holerei” există și acum. Un localnic povestește că, în acel loc magic, Gabo a avut parte de o iubire interzisă.
Loading...
