Dan Motreanu crede că premierul Ciolacu ar trebui să plece acasă dacă pensiile speciale ale parlamentarilor rămân prin decizia CCR
Deși parlamentarii liberali au votat Legea de anulare a pensiilor speciale pentru parlamentari, prim-vicepreședintele PNL, Dan Motreanu, îi cere lui Marcel Ciolacu să-și depună mandatul în cazul în care legea nu trece de CCR.
„Marcel Ciolacu ar trebui să își depună mandatul de premier dacă proiectul prin care pretinde că sunt eliminate pensiile speciale ale parlamentarilor este respins de Curtea Constituțională,“ a afirmat Dan Motreanu, care crede că legea are probleme de constituționalitate.
Ciolacu ironizează
Replica a venit prima dată de la Marian Mina, președintele PSD Giurgiu. „Voi sunteţi nişte scandalagii de doi bani, care nu aveţi nicio treabă cu ideea de guvernare. Lătraţi la gard în continuare, noi ne vedem de reforme şi de economie.“ Și Marcel Ciolacu a ales să ironizeze declarația lui Motreanu. Întrebat dacă și-ar depune mandatul, șeful PSD a punctat: „Categoric! Și mă duc la CCR ca pe urmă să decid şi în locul CCR-ului, nu? Trăim într-o ţară liberă şi toată lumea are dreptul să aibă opinii.“ „Am un program coerent de care mă voi ţine în fiecare zi,“ a completat Ciolacu, potrivit Adevărul.ro