Mărturia olografă a lui Iulian Vlad / Teroriștii din decembrie 1989 erau români
”Cine a tras în noi/16-22?” era strigătul manifestanților ani de zile, în căutarea adevărului despre teroriștii din timpul revoluției, începute la Timișoara în decembrie 1989. Un document descoperit recent de Mădălin Hodor și publicat în revista ”22”, răspunde la întrebarea de mai sus.
Documentul, aflat în arhiva procurorului Dan Voinea, reprezintă o probă indubitabilă că teroriștii făceau parte din Securitate. 10 pagini semnate olograf de către Iulian Vlad au fost consultate și adnotate de către cercetător. Teroriștii nu au fost străini.
Celebra eminență a Securității, Iulian Vlad dezvăluie
„Analizând modul în care au început şi s-au desfăşurat acţiunile teroriste în Capitală, pe baza acelor date şi informaţii ce le-am avut la dispoziţie, consider că acestea ar fi putut fi executate de:
1) Elementele din Direcţia a V-a, USLA, CTS şi din alte unităţi de Securitate, inclusiv speciale.
a) Direcţia a V-a, aşa cum am mai spus, avea în responsabilitate paza şi securitatea interioară a Palatului Republicii, multe dintre cadrele acestei unităţi cunoscând foarte bine clădirea, cu toate detalile ei. În situaţia creată în ziua de 22.12.1989, puteau să meargă la Palat, pe lângă cei care făceau acolo serviciul şi unii dintre ofiţerii şi subofiţerii care se aflau la sediul CC ori la unitate.
Este cât se poate de clar că numai nişte oameni care cunoşteau bine topografia locului ori erau în complicitate cu cei care aveau asemenea cunoştinţe puteau pătrunde în clădire (sau pe acoperişul ei) şi transporta armamentul şi cantităţile mari de muniţie pe care le-au avut la dispoziţie.
Tot această Direcţie dispunea de o bază puternică şi în apropierea Televiziunii (la Televiziunea veche). De asemenea, avea în responsabilitate perimetrul din zona reşedinţei unde se aflau numeroase case (vile) nelocuite şi în care teroriştii ar fi putut să se ascundă ori să-şi facă puncte de sprijin.
Sunt şi alte motive care pun pe prim-plan suspiciuni cu privire la această unitate.
b) Elemente din cadrul unităţii speciale de luptă antiteroriste care aveau unele misiuni comune cu Direcţia a V-a şi, ca şi o parte a ofiţerilor şi subofiţerilor de la această unitate, dispuneau de o mai bună instruire şi de mijloace de luptă mai diversificate.
c) Elemente din trupele de Securitate care asigurau paza obiectivelor speciale (reşedinţă, palat etc.) şi, împreună cu Direcţia a V-a, Securitatea Capitalei şi Miliţia Capitalei asigurau traseul de deplasare.
d) Ofiţeri şi subofiţeri din Securitatea Capitalei, îndeosebi de la Serviciul Trasee, sau dintre cei care au lucrat la Direcţia a V-a.
e) Elemente din alte unităţi de Securitate, inclusiv unităţile speciale 0544, 0195 şi 0110, precum şi din cele complet acoperite, comandate de col. Măiţă, col.. Văleanu, lt. col. Sîrbu, col. Nica, col. Eftimie şi lt. col. (Eftimie sau Anghelache) Gelu (aşa stă scris în declaraţie – n.n.). Aceste din urmă şase unităţi, ca şi UM 0544, în ansamblu, şi UM 0195 puteau dispune şi de armament şi muniţii de provenienţă străină, precum şi de condiţii de pregătire adecvate.
2) Ofiţeri şi subofiţeri din Miliţie, atât de la Capitală, cât şi de la IGM, cu prioritate cei din Detaşamentul special de intervenţie şi cei care asigurau traseul.
3) Cred că s-ar impune verificarea, prin metode şi mijloace specifice, a trăgătorilor de elită din toate unităţile din Capitală ale Ministerului de Interne, precum şi a celor care au avut în dotare sau au îndeplinit misiuni folosind arme cu lunetă. N-ar trebui omişi nici chiar cei de la Dinamo şi de la alte cluburi sportive.
4) Unele cadre militare de rezervă ale Securităţii, Miliţiei şi Armatei, precum şi actuali (la data respectivă) şi foşti activişti de partid sau UTC, persoane apropiate trădătorului şi familiei sale ori care posedă arme de foc.
Propun, de asemenea, o atentă investigare a celor care au fost în anturajul lui Nicu Ceauşescu. Acest anturaj, foarte divers, cuprindea inclusiv unele elemente de cea mai scăzută condiţie morală care puteau fi pretabile la asemenea acţiuni.
Ar fi bine să se acorde atenţia cuvenită sub acest aspect şi fraţilor dictatorului – Ceauşescu Ilie şi Ceauşescu Nicolae – care, prin multiplele posibilităţi pe care le aveau, puteau organiza asemenea acţiuni.
5) Anumite cadre militare sau luptători din Gărzile Patriotice.
6) Străini:
a. Din rândul celor aflaţi la studii în România:
– arabi, în general, şi palestinieni, în special, inclusiv cei care sunt la pregătire pe linia Armatei (de exemplu, la Academia Militară);
alte grupuri de străini la studii (iranieni şi alţii).
b. Special infiltraţi (îndeosebi din cei care au urmat diverse cursuri de pregătire pe linia MI sau a MAN);
c. Alţi străini aflaţi în ţară cu diverse acoperiri, inclusiv diplomatice;
d. Foşti cetăţeni români (care ar fi putut intra în ţară şi în mod fraudulos).
7) Elemente infractoare de drept comun care au posedat armament ori l-au procurat în chiar primele ore din după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989, când, din mai multe unităţi de Securitate, între care Direcţia a V-a şi Securitatea Capitalei, s-a ridicat o cantitate mare şi diversă de armament şi muniţie”.
Consider că rămân destul de puține de comentat după citirea textului de mai sus, cel puțin din partea cititorilor onești, astfel încât nu voi proceda (cum se practică de obicei) la o analiză extinsă a aspectelor menționate, analiză care în opinia mea ar ocupa prea mult spațiu și ar fi redundanată. Pentru igiena lecturii însă și pentru a preveni eventuale nelămuriri din partea unor cititori mai puțin familiarizați cu evenimentele voi face doar două scurte precizări.
Prima ţine de contextul în care a fost dată declaraţia şi de începutul ei, parte care aparent îl disculpă pe Iulian Vlad. La data la care a răspuns în scris întrebărilor procurorului Diaconescu, adică 29 ianuarie 1990, Iulian Vlad se afla în stare de arest (din 31 decembrie 1989) și aștepta să fie judecat pentru rolul său în conducerea, alături de Nicolae Ceaușescu, Vasile Milea și Tudor Postelnicu, represiunii de la Timișoara. Asupra sa planau şi suspiciuni (deplin întemeiate în opinia mea) că nu era străin de diversiunea armată începută în după-amiaza de 22 decembrie 1989.
Iulian Vlad a decis în decembrie 1989 trecerea Securității în subordinea Ministerului Apărării Naționale.
Cu perspectiva unor ani lungi de pușcărie, Iulian Vlad a mărturisit cea ce știa. Culmea că nu s-a referit la teroriștii străini.
Referindu-se la deschiderea focului în Piața Palatului (pagina 5) afirmă fără echivoc: „Este cât se poate de clar că numai niște oameni, care cunoșteau bine topografia locului, ori erau în complicitate cu cei care aveau asemenea cunoștințe puteau pătrunde în clădire (sau pe acoperișul ei) și transporta armamentul și cantitățile mari de muniție ce le-au avut la dispoziție”.
Ca o concluzie, trăgătorii erau fie securiștii de la Direcția a V-a, fie unii care lucrau împreună cu ei.
Loading...
