Soldații unui Napoleon mai mic

Înainte să invadeze Rusia, Napoleon îi bătuse pe ruși de-a lungul și de-a latul Europei (la Austerlitz, Eylau, Friedland și în alte locuri). În timpul incursiunii din 1812, avea cea mai mare armată (La Grande Armée) pe care o văzuse Europa până atunci: aproximativ 600.000 de ostași de diverse naționalități. Aceasta nu era doar mare. Era un mecanism bine uns, bazat pe încrederea dată de numeroasele și strălucitele sale victorii.

Actualul președinte Zelenski nu are 600.000 de soldați și nu se poate lăuda cu victorii strălucitele în fața rușilor, nici în fostele teritorii ucrainene. Din contră, rușii sunt de neoprit în Donbas. Neputincioși în fața trupelor de veterani, bine antrenate și bine conduse ale Armatei Ruse în Donbas, “factorii de decizie” ai acestei noi coaliții anti-ruse, au căutat un punct vulnerabil pe uriașa graniță a Rusiei și, în mod firesc, l-au găsit.

Brigăzile invadatoare ale Ucrainei mor de foame pe teritoriile noi cucerite

Presa aservită (după expresia foarte potrivită a maestrului Ion Cristoiu) și mulțimile ovine s-au grăbit să proclame – a câta oară? – slăbiciunea Armatei Ruse. De parcă grănicerii vreunei țări de pe lumea asta ar fi dotați să facă față unor trupe invadatoare, care dispune de blindate si artilerie. În lumea noastră plină de oameni pasionați de bifatul obiectivelor turistice, ca să se poată lăuda pe Facebook cu unde au fost și ce-au făcut, a văzut cineva armament greu la vreo graniță?

Orice pasionat de istorie (aceasta este calitatea în care scriu întrucât nu sunt ofițer, ci inginer de software) știe că invadarea unei țări presupune un efort prealabil de planificare și logistică substanțial. O armată nu poate dispune de resurse într-un teritoriu ostil cu aceeași ușurință și constanță precum într-unul “prietenos”. O armată invadatoare se va confrunta cu riscul ca liniile de aprovizionare să-i fie tăiate, ca “poarta să se închidă în urma ei” și să se trezească captivă într-un teritoriu străin ostil. În această situație se găsește mica forță trimisă în misiunea sinucigașă din Kursk.

Incursiunea “coalitiei anti-putiniste” în Kursk a fost justificată în mai multe feluri de către oficialii ucraineni, fără a fi criticate de presa mainstream, deși sunt contradictorii și ciudate. S-a spus că scopul incursiunii e ocuparea de teritorii rusești, care să fie folosite ca moneda de schimb pentru teritorii ucrainene la masa negocierilor.

Noi cei care am citit postarea pe Twitter a d-lui M. Podoliak, după atacul asupra unor civili (bărbați, femei și copii) aflați la plajă în Crimeea, în care consilierul președintelui (actualmente ilegitim al Ucrainei) îi numește pe crimeeni “ocupanți civili” – justificând astfel prostește și cinic atacul, în loc să spună că viza ținte militare iar producerea de victime civile a fost un accident regretabil – știam deja că dânsul e un psihopat genocidar. (Dl Podoliak, probabil, nu a observat nici contradicția dintre cuvintele sale de mai jos și pretenția regimului de la Kiev că urmărește eliberarea Crimeii).

Dar dl Podoliak se pare că a vrut fie să convingă și pe alții că e un psihopat genocidar, fie să ne asigure pe noi că declarația sa de mai sus nu fusese una necaracteristică, făcută într-un moment de tulburare mentală trecător, ci una care reprezintă convingerile sale ferme. Așa că a declarat următoarele despre incursiunea în Kursk:

“Mai multe blindate ruse distruse, pierderi teritoriale pentru ruși, pierderi umane în număr mare […]. Rușii reacționează la altceva decât frica? Nu. Acum, războiul pătrunde tot mai adânc în Federația Rusă. Le va fi frică? Da!”

Așadar dl Podoliak, fără să-și dea seama sau fără să-i pese, face propagandă putinistă!

Fostul președinte Zelenski, care trăiește tragedia Ucrainei ca pe un film cu eroi în care el este protagonistul, face o declarație pompoasă despre aventura din Kursk ca început al sfârșitului lui Putin.

Ar putea crede un om în toate mințile că aceasta e calea spre negocieri de pace? Sau că Rusia ar putea ceda de frică?

Poate să fie Kurskul, în același timp, sfârșitul lui Putin (neîndoielnic similar cu al lui Saddam Hussein, dacă ar fi ca visele hegemonice ale SUA să devină realitate) și calea spre negocieri? Sau se speră la negocierea păcii cu un înlocuitor al lui Putin, în condițiile uriașei sale popularității în Rusia?!

De asemenea, întregul oblast Kursk are 29.800 km².   Se așteaptă ucrainenii să primească la schimb Donbasul (53.201 km²) și Crimeea (27.000 km²) pentru oblastul Kursk (din care nici nu ocupaseră 1.000 km² când presa a început să-i ridice în slăvi)?

Cum se mai face de râs presa de partid și de stat

Presa de partid și de stat de la noi (altă expresie pe care am împrumutat-o de la Ion Cristoiu) continuă să abereze, din prostie, ticăloșie ori ambele, pe această temă. Citesc pe digi24.ro că “Putin pregătește eliminarea unor generali de rang înalt în urma ofensivei ucrainene în Kursk”. Carevasăzică, pentru 1.000 km² Putin o să-l demită pe Gherasimov! Cei peste 100,000 km² pe care Armata Rusă i-a eliberat (din perspectiva lui rușilor) sunt șterși cu buretele! Mă întreb ce IQ trebuie să aibă cineva ca să creadă această mostră de propagandă bovină.

Ipoteze plauzibile

Dacă planul incursiunii în Kursk a avut totuși vreo noimă (sunt formulate până și în presa mainstream îngrijorări că nu ar fi avut), atunci ea a fost cel mai probabil o încercare de a captura centrala nucleară care se află acolo pentru a o folosi ca monedă de schimb pentru centrala nucleara de la Zaporizhzhya și a obține o “victorie de PR”. (Occidentului trebuie să-i fie salvată imaginea).

Dacă așa stau lucrurile, incursiunea nu reușește să-și atingă obiectivele, iar ucrainenii au început deja să își pregătească retragerea declarând că „nu vor ocupa pământ”! A spune asta după ce au spus că au nevoie de mai multă putere la masa de negocieri nu niciun sens. Nu că lipsa de sens în vorbă și faptă s-ar fi dovedit a fi o problema pentru Ucraina și/sau Occidentul Colectiv.

Sau poate explicația e mai simplă: prin discrsul său în Congresul Statelor Unite din 22 iulie, pemierul Netaniahu captase lumina reflectoarelor, ”sprijinul necondiționat” al membrilor Congresului și banii contribuabilului american, iar mașina de propagandă a lui Zelenski trebuia să vină cu ceva urgent. Așa că au făcut un plan pe genunchi, rapid și așa de stupid că i-au surprins și pe ruși. N-o să se termine bine pentru miile de soldați trimiși la sacrificiu, în Rusia.

Pe de alta parte, ucrainenii înșiși aveau nevoie de ceva care să le ridice moralul (mai ales că oamenii demoralizați se transformă, cu timpul, în oameni revoltați). Iar această incursiune, cu siguranță a avut efectul – poate și scopul – de a le ridica moralul.

Concluzii

Incapabili să facă față tăvălugului rusesc acolo unde l-au întâlnit, ucrainenii au fost nevoiți să-l învingă acolo unde nu era. Și asta ugent, pentru că occidentalul are atenția nu doar scurtă (acestei afecțiuni, americanii îi spun “short attention span”), ci și foarte ușor de mutat. Iar între Netaniahu și Zelenski există o competiție pentru dragostea și resursele Americii.

Occidentul aprobă planul ucrainean, pentru că nu îl costă nimic, dar “rănește Rusia” (una din expresiile favorite ale elitelor occidentale). Prețul îl plătește, în continuare, Ucraina.

Presa de propagandă va continua să inventeze și să vehiculeze explicații contradictorii pentru acest act nesăbuit, născut din neputință și disperare. Va contiuna, de asemenea, să întrețină iluzii. Să spună adevărul ar grăbi finalul războiului, cu victoria Rusiei, iar acest lucru, deși inevitabil, e inacceptabil pentru elitele occidentale. Să salveze sute de mii de vieți de ucraineni, contrar propagandei oficiale, elitele occidentale nu se gândesc.

Citez din Karl Marx (un far călăuzitor pentru tinerimea woke din Occident):

“Istoria se repetă, mai întâi ca tragedie, mai apoi ca farsă.”

Incursiunea trupelor lui Zelenski în Kursk, la peste opt decenii după lupta de titani care s-a dat aici între Germania Nazistă și Uniunea Sovietică, pare să-i dea dreptate filozofului german.

Încă un detaliu istoric: Napoleon și-a pierdut aproape toată armata în Rusia.