Un jurnalist din Rețeaua Soros, prins cu droguri la volan, e primul român care scapă de dosar penal

Andrei Marcu INVESTIGAȚII ACTUALITATE investigatii Principal

Jurnalistul Mihai Zaharia Munteanu de la Rise Project este primul caz de dopaj la volan, nesoluționat cu dosar penal de către procurori. Deși a recunoscut că a fumat marijuana în timp ce conducea și i s-au prelevat probe la laboratorul Mina Minovici, rechizitoriul se “lasă așteptat,” pe motiv că acuzatul nu a fost găsit pentru anchetă.

Cetățeanul.net susține că e primul caz de dopping la volan care scapă fără dosar penal. El a și recunoscut într-un interviu că a fumat alături de un polițist în mașină, iar o trecere pe culoarea galbenă i-a atras atenția unui polițist de trafic, care l-a oprit. Când a simțit mirosul din mașină, i-a aplicat testerul, apoi l-a dus la Mina Minovici, conform relatărilor de presă.

Procurorii așteaptă, probabil, prescripția care va avea loc în 2024.

Mihai Zaharia Munteanu lucrează la Rise Project, proiect finanțat, prin The Organised Crime and Corruption Reporting Project (OCCRP), o organizație internațională a jurnaliștilor de investigație, de către guvernul Olandei, Fundația Soros, USAID.

În timpul protestelor #rezist, a fost finanțat de Ministerul antreprenoriatului din Olanda.

Când nu avea 18 ani, a fost arestat pentru tâlhărie. Tatăl său, parlamentar PNȚCD, l-a scos atunci din belele.

Justiția română acționează cu dubla măsură

Recent, a publicat în Captura articole împotriva lui Maricel Păcurariu și Cozmin Gușă, ,membri fondatori ai Clubului de Presă, formulând acuzații că vor să preia ostil presa. Evident, conform exprimărilor de rețea, jurnaliștii critici sunt și pentru el putiniști.

Justiția română demonstrează și prin acest caz dubla măsură.

“Omul fără chip,” așa cum se prezintă, pe motiv că e jurnalist de investigații, taie capetele la ordin.

În Republica Moldova, lumea crede că e ofițer SRI, conform mărturiilor sale.

Fapta sa se pedepsește, conform art. 336 alin. (2) din Codul Penal, cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă, la fel ca mersul în trafic cu un autoturism fără carnet.

O investigație completă, citiți AICI!

Loading...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

sexyvideoshd.net
bokep-indo.me cam brunette in stockings.

Check Also
Nicolae Voiculeț, Naiul de aur, a cântat doine în Catedrala regală St James
Maestrul Nicolae Voiculeț, naistul de aur al României actuale, a avut un concert  despre “România ...