Record la PNL Alba / 23 de candidați pentru trei sau patru locuri de parlamentari

Marius Ghilezan ACTUALITATE POLITIC

PNL Alba a dezvoltat o aplicație internă, prin care se pot înscrie candidații la diverse demnități ale statului.

Secretarul general al PNL Alba, Marius Hațegan, a declarat vineri că 23 de membri ai organiației județene doresc să candideze la Parlament, pe lista partidului, iar lista ar putea să crească pentru că înscrierile nu s-au terminat, potrivit Alba24.ro.

Printre aceștia se numără primari, consilieri avocați, membrii ai organizațiilor de femei și de tineret, oameni veniți în partide de la alte formațiuni și alte categorii.

El spune că înscrierile se fac pe o platformă dezvoltată de organizația locală, unde membrii de partid au un user și o parolă. Perioada de înscrieri pe site se va finaliza la 1 august.

Peste 60 se vor miniștri, secretari de stat…

De asemenea, peste 60 de membri ai PNL Alba vor o funcție de ministru, secretar de stat sau diferite poziții în administrație, pentru care nu este nevoie de concurs.

În alegerile parlamentare din 2020, PNL Alba a obținut 36 % din voturi, având doi deputați și un senator, în actuala legislatură.

Dintre aceștia, Florin Roman e cel mai cunoscut.

Diminutivul și bășcălia la români

Loading...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

sexyvideoshd.net
bokep-indo.me cam brunette in stockings.

Check Also
Mari campioni la Crosul Timișoarei
Tradiționalul Cros Olimpic al Timișoarei va avea anul acesta invitați de marcă. Vor alerga sau ...