“Nimeni nu ne obligă să dăm sarmalele pe făina de greier,” spune europarlamentarul liberal Daniel Buda
Europarlamentarul PNL Daniel Buda a declarat marţi, că doar liberul arbitru ne spune dacă vrem să încercăm alternativ la sarmale, la şuncă, la pizza, la paste şi făina de greieri, în contextul dezbaterilor privind consumul de astfel de produse, la nivel european, relatează News.ro.
El a arătat că nimeni nu ne obligă să consumăm niciun fel de produs şi a dat ca exemplu faptul că acum 50 de ani, rapiţa nu era folosită în consumul uman, iar acum folosim uleiul de rapiţă. Daniel Buda a precizat că este nevoie de mare atenţie ce fel de mesaje se dau în spaţiul public, pentru că s-ar putea să ne trezim într-o situaţia a anilor 40, iar istoria se poate repeata.
Disputa este internațională
Europarlamentarul PNL a afirmat în emisiunea Proiect de ţară: România, de la Prima News, că disputa privind consumul de făină de greieri nu este doar o dispută românească.
”Vin de la comisia de agricultură unde am discutat exact despre consumul de astfel de produse, de carne din laborator, de făină de greieri, de viermi. Ceea ce trebuie să ştie cei care vor să se informeze este că nimeni nu o să oblige pe niciun om din România sau de pe lumea asta să consume astfel de produse, nici carne din laborator, nici făină de greieri, sau de viermi”, a arătat Daniel Buda.
El a precizat că Comisia Europeană, pe baza unor solicitări venite din anumite zone, în spiritul unei democraţii autentice pe care nu o putem combate, a făcut nişte evaluări punctuale pe aceste produse şi a spus că aceste produse pot fi consumate fără să fie afectată sănătatea omului.