Falit în business-ul privat, pedelistul Stamule saltă 9.000 de euro de la stat. Dă lecţii de afaceri!!

Andrei Marcu INVESTIGAȚII ACTUALITATE investigatii POLITIC Principal

Liberalul Tănase Stamule, consilier de stat al premierului Ludovic Orban, s-a căpătuit în mai puţin de trei ani. Ce face politica din om.

Încă de mic, scrie pe blogul său, visa să aibă funcţii.

Dacă în afaceri a arătat că nu ştie decât să lucreze pe pierderi, odată ce a intrat în politică şi a devenit sfetnic al premierului, s-a împlinit.

Cumulează trei servicii

Are un salariu de 16.000 de lei de la Guvern. Mai saltă lunar, 11.000 de lei de la Facultatea de Administrarea Afacerilor, din cadrul ASE, unde este prodecan. Pentru că veniturile nu-i ajung, mai capătă încă 8.000 de lei pe lună, drept indemnizaţie. Şi pentru ca masa consilierului să fie bogată, având mână lipicioasă la bani, mai deţine şi funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al IPROCHIM, unde, potrivit unor surse liberale, ar mai obţine 7.000 de lei. În total frumoasa sumă de 42.000 de lei, aproape 9.000 de Euro, numai de la stat.

De la 200 de lei pe an, la 9.000 de Euro/ lună

Tănase Stamule e un model de politruc. Plecat de jos, s-a făcut mare în doar 10 ani. E din Constanţa. Învăţat de mic cu business-urile care nu merg, s-a angajat ca cenzor la Nei co Group, firma pedelistului Costache Canacheu. Ca cenzor lua “uriaşa” sumă de 200 de lei, anual.

Nu avea în 2010 o stea norocoasă, dacă nu l-ar fi cunoscut pe Canacheu, el venind de pe tabăra Stavrositu. Administra un bar alături de tatăl său pe firma Stamuly Trade. Zero angajaţi. Închisă în cele din urmă. Era asociat unic la Liundari SRL, tot pe pierderi.

Citeşte şi: Cumplita noapte de Rusalii din 1951

Tenace şi perseverent, a reuşit să obţină de la maestrul său, Costică Canacheu, 10 procente din firma Armânamea Media SRL, o altă firmă cu pierderi constante, raportate la venituri, conform datelor fiscale.

Poate că personajul nu ar fi fost interesant pentru media dacă nu bătea el cu bună ştiinţă la uşa tuturor televiziunilor, prezentându-se profesor de managmentul afacerilor şi candidat la Primăria sectorului 1, unde este şi consilier pe lista PNL.

Dacă în trecut se ocupa cu promovarea Comunităţii Aromânilor, venit la Bucureşti s-a bucurat de o bursă a Fundaţiei Konrad Adenauer, conform declaraţiei de avere din 2017. Acum, fratele său, Stere, e director de programe la fundaţia germană.

Citeşte şi: GOLĂNIA furnizorilor de gaze naturale

La fel, ca Dan Barna, laborator de afaceri, pe bani europeni

Pentru că cele mai bune afaceri sunt cu statul, a demarat două proiecte POSDRU, din bani europeni, cu Universitatea de Vest din Timişoara. A făcut, la fel ca Dan Barna, un alt emul al lucrului cu statul bine făcut, un hub de scris proiecte pentru firmele mici.

Numai că odată ajuns la guvern a uitat de acestea, spunând că IMM Invest e pentru bănci şi pentru firmele medii.

Pentru că steaua sa norocoasă ardea mai mult decât soarele de pe cer, în 2019, s-a căsătorit cu aleasa inimii, angajată la Curtea de Conturi. La nunta de anul trecut a bătut recordul de daruri cash al Alinei Gorghiu, cu 100.000 de euro încasaţi la botezul copilului.

Aproape 130.000 de Euro au intrat în conturile familiei Stamule. Dar din dar se face rai.

Tănase Stamule candidează la Primăria sectorului 1. Are doar 6 procente mai puţin decât primarul Dan Tudorache, relevă un sondaj CURS din februarie. Cu 12 procente mai mult decât Clotilde Armand.

Oricând Stamule poate da lecţii de împlinire pe linie politică, dar nu de BUSINESS.

Loading...

4 Comments

  1. La câți tâmpiți câștigă degeaba fondurile publice, barim acest domn le merită. Am vrea noi să avem multe minți ca cea a lui Tănase Stamule. Nu a fost promovat aiurea . Timpul o va dovedi. Probabil la conexiunile pe care le faceț cu Armânamea , cred că mai mult vă deranjează că e machedon. Deci sunteți mai păgubos pentru societate, căci cultivați dezbinarea etnică cu românitatea .
    Nu este obligatoriu să fii bun om de bussines ca să faci politică și nu e treaba societății dacă cineva falimentează pe această linie. E imoral să faci trafic de carne vie și josnic să murdărești oameni pentru că sunt promovați într-o carieră, fără să aștepți să aduni dovezi concrete că nu le-ar merita.
    Din puțul gândirii domniei voastre, reiese că ați fi câinele grădinarului, care a murit de foame ca să nu mănânce și alții. De fapt de asta ați ales acest nume, pentru ca să vă citească cineva , că, altfel nu v-ar băga nimeni în seamă.

    1. Redactie@newstandard.news

      parcă aromânii erau cei mai vechi români, nu o minoritate

  2. Și atunci parteneriatul cu yankeii la ce secrefera? Doar ka comenzile de miliarde pe armament care nici măcar nu este de ultima generație.!!!!
    In loc sa Dam bani la pensionarii romani, aruncam miliarde de lei pe acest armament .!!!
    Ce vrem , sa ajungem ca in Grecia ?
    Avem niște decidenți care le sufla in c*r la acești yanjei care nu dau doi bani pe România!!!!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also
Sarmalele lui NOBLE/ Sărbătorirea REGINEI ELISABETA a ll-a la Bucureşti
Regina Elisabeta a II-a a împlinit 94 de ani la 21 aprilie 2020, dar ea ...