Sute de hectare de teren, mistuite de flăcări. Avertisment al pompierilor!
Aproape 170 de hectare de teren au fost mistuite de flăcări în ultimele zile în judeţul Hunedoara. Acţiunile de stingere au fost îngreunate de vântul puternic, terenul accidentat şi lipsa surselor de apă. Cel mai probabil, incendiile au fost generate de „tradiționala” pregătire a terenurilor aplicată de fermieri, prin arderea vegetației uscate.
În același interval, un incendiu care s-a extins pe patru hectare de litieră, în zona localității Poeni, a fost lichidat de pompierii timișeni după o intervenție de cinci ore. Incendiul s-a manifestat pe Vârful Drăgoi, la o altitudinea de 587 m, pe un versant cu înclinare de 45 de grade. Un incendiu a izbucnit luni seară și în Rezervaţia Naturală Insula Mică a Brăilei, unde a mistuit 10 hectare de vegetaţie uscată, potrivit primelor estimări.
Pompierii avertizează că sunt organizate patrule mixte în vederea prevenirii incendiilor şi identificarea persoanelor care dau foc intenţionat la mirişti pentru curăţarea terenurilor. Mai mult, coordonatele GPS ale parcelelor incendiate vor fi transmise APIA, care are competenţă în suspendarea subvenţiilor.
Avertismentul pompierilor vine și pe fondul prognozei meteo lansate de ANM, potrivit căreia în prima jumătate a lui martie temperaturile vor fi în creștere. Cu excepția zilei de marți, 5 martie, când sunt posibile precipitații izolate, la nivelul țării se instalează în forță primăvara, care aduce temperaturi de până la 21 de grade Celsius și lipsă de precipitații pentru mai bine de o săptămână.