Viitorul nu sună bine pentru Laura Codruța Kovesi!
Ce plan de carieră mai are la dispoziție șefa DNA?
După decizia de revocare, una din întrebările rămase fără răspuns este care e viitorului Laurei Codruța Kovesi. Acela de procuror simplu? Din declarația de presă, s-a văzut limpede faptul că nu așa își vedea doamna Kovesi plecarea de la șefia instituției, pe care a condus-o timp de cinci ani. Lăudată de mai toate rapoartele internaționale pe Justiție, Laura Codruța Kovesi s-a simţit de-a dreptul abandonată de protectorii ei politici într-un moment delicat pentru cariera ei profesională, spun surse judiciare. Aceasta și este explicația pentru care șefa DNA a simțit nevoia să apară la briefing-ul de adio alături de mai mulți angajați ai instituției. Mesajul urmărit era următorul – ”nu oi fi eu susținută acum de președintele Iohannis, dar am de partea mea procurorii DNA”. Această semnificație a pozei de grup a fost, însă, alterată chiar de anunțul Laurei Codruța Kovesi de a rămâne în sistem și de a activa în calitate de simplu procuror. O informație care trădează situația precară în care s-a poziţionat fosta șefă a DNA. Oricât de prestigioasă ar fi profesia de procuror, în cazul Laurei Kodruța Kovesi un astfel de statut ar însemna o gravă sincopă în cariera sa profesională. Și asta pentru că, șefa DNA a fost implicată în prea multe jocuri de culise, unele probabil la limita legii sau chiar și dincolo de ea, pentru a rămâne mai departe ”un simplu procuror”. Chiar dacă Laura Codruța Kovesi și-ar dori un astfel de viitor, acesta nu mai este posibil, tocmai din cauza implicării sale și a informațiilor pe care le cunoaște. De altfel, în 2012, când s-a pus problema schimbării din funcție a Laurei Codruța Kovesi din funcția de Procuror General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, președintele de atunci, Traian Băsescu, nu a ezitat să-i găsească o funcție care să păstreze aparențele unei plecări onorabile. Iată de ce, cel mai probabil, în perioada imediat următoare vom avea o încercare de ”reevaluare” a șefei DNA. Fie din partea președintelui Iohannis – dar nu pentru că și-o dorește foarte mult în preajma sa, ci din pragmatism și, cine știe, poate chiar de frică. Fie această ”revalorificare” va veni din partea unor factori externi, cu care șefa DNA a colaborat în toți acești ani, mai mult sau mai puțin la vedere. Cert este că, oameni precum Laura Codruța Kovesi nu dispar pur și simplu în neant, ci sunt ținuți aproape de sistemul care i-a generat.
Ce funcții importante ar fi vizate de Laura Codruța Kovesi, dar pe care nu le-ar putea ocupa niciodată?
Problema de principiu este că mai toate ”exit-urile” onorabile sunt compromise pentru Laura Kodruța Kovesi. Fie din cauza jocurilor în care a fost implicată, fie din cauza profilului de imagine pe care și l-a construit în timp. Să le luăm pe rând. Una dintre funcțiile despre care s-a făcut vorbire în presă este cea de judecător la CCR. O astfel de mișcare ar fi fost posibilă, dacă președintele ar fi reușit să provoace plecarea lui Petre Lăzăroiu de la CCR. Având, însă, în vedere scandalul generat de Petre Lăzăroiu, care a acuzat presiuni din partea Președinției în decizia care o viza chiar pe Laura Codruța Kovesi, este puțin probabil ca scenariul numirii șefei DNA la CCR să mai capete contur. Ar fi prea cinică și prea la vedere o astfel de mutare. Mai mult, având în vedere faptul că Laura Codruța Kovesi este deținătoarea în momentul de față a unor informații prețioase, riscul ar fi ca acestea să le folosească în calitatea de judecător la Curtea Constituțională. Ceea ce ar fi extrem de periculos în plan politic, inclusiv pentru președintele Iohannis. O altă funcție posibilă este cea de reprezentant al Misiunii României la Bruxelles. De altfel, șefa DNA a mai avut un astfel de stagiu, fiind numită în 2012 în calitate de Înalt reprezentant al Ministerului Justiției pentru relația cu Comisia Europeană. Foarte interesant este faptul că această numire s-a făcut după blatul făcut de fostul președinte Traian Băsescu și Victor Ponta. Atunci, președintele Băsescu a insistat în fața lui Victor Ponta să accepte această numire, conștient de pericolul eliminării Laurei Codruța Kovesi din sistemul de Justiție. O decizie similară este, însă, mai puțin probabilă acum, când președintele Iohannis ar trebui să negocieze o astfel de numire cu Liviu Dragnea.
Sinucidere politică?
O a treia opțiune ar fi ca Laura Codruța Kovesi să intre, în pofida declarației sale, în viața politică. O astfel de mișcare, aparent, ar oferi un capital de imagine partidului la care ar adera (cel mai apropiat, atât ca viziune, cât și ca origine, fiind USR). Problema de principiu, însă, ar fi că o astfel de decizie ar arunca în aer toată ”zestrea” șefei DNA. Astfel, ar ieși și mai pregnant la suprafață faptul că șefa DNA a fost parte a unor jocuri politice. Mai mult, s-ar legitima și mai mult teza ”statului paralel” vânturată de PSD.În fine, o altă variantă ar fi cea de numire în funcția de consilier al președintelui Iohannis. Este scenariul cel mai lesne de pus în aplicare din punct de vedere instituțional, deoarece el depinde doar de președinte. Numai că, din punct de vedere politic, președintele ar avea de pierdut dintr-o astfel de alăturare. Ar deveni pentru toată lumea limpede că președintele a jucat în tandem, toată această vreme, cu fosta șefă a DNA. Fapt care ar decredibiliza mesajul independenței Justiției. În concluzie, în pofida statutului de care s-a bucurat până acum, viitorul fostei șefe a DNA nu este unul deloc încurajator. Pe de o parte, Laura Codruța Kovesi este o piesă prea valoroasă pentru a fi cedată. Pe de altă parte, prezența de mai departe a acestei piese pe tabla de șah limitează jocul celor care stau în spatele șefei DNA.