Lia Lucia Epure analizează la rece starea de tensiune din PNL Timiș

Andrei Marcu ACTUALITATE OPINIE

Jurnalist Lia Lucia Epure face o analiză echilibrată asupra tensiunilor din PNL-Timiș, după demiterea lui Alin Nica din funcția de președinte. Scuză conducerea centrală pentru presiunile internaționale, dar evidențiază, totodată, nedreptatea făcută unui ales al voturilor timișorenilor, învinuindu-l că nu vrea o alianță cu PSD.

“Se confruntă două situații: Alin Nica, ca promotor al unui partid cu istorie și tradiție indubitabile, a luptat până în ultima clipă pentru partidul său, din care face parte de 20 de ani. E a fost săpat la București de colegii din partid.

Pe de altă parte, înțeleg că sunt niște ”constrângeri” internaționale, ce țin de NATO, de războaie, de un context în care România, ca țară, a promis stabilitate politică, fiind apreciată ca țară NATO cu valențe excepționale pentru viitor. În contextul echilibrului de care este nevoie intră acest partenerial PSD – PNL, cu sau fără voia unor alegători, cu sau fără voia unor lideri. Așa cum Stalin i-a păcălit pe americani și englezi, în bine-cunoscuta poveste (adevărată) a șervețelului, pe care s-a desenat harta României, tot așa, acum, dar mult mai rafinat, mai ”transparent,” se fac înțelegeri peste capul unor popoare, neamuri…” scrie Lia Lucia Epure în editorialul din Ziua de vest “PNL, la răscruce.”

Tot biroul dat afară

“Mai multă lume s-a mirat față de decizia demiterii lui Cosmin Tabără, din funcția de președinte PNL Timișoara. O persoană decentă, cu eleganță mai puțin întâlnită la un politician, care a scris, recent, pe facebook, că demiterea sa a fost cerută de Nicolae Robu. Domnul Robu spune că nu este adevărat, și subliniază: ”Am spus-o răspicat: eu nu vreau să am conflicte cu nimeni, nu vreau să fiu implicat în niciun conflict, nici local, nici național, nici intern, și nici cu alte partide sau persoane, în afară de USR și Dominic Samuel Fritz….”, textul fiind mai amplu, cu argumentări ample.

Conflictul în PNL Timiș este departe de a se stinge, ceea ce este limpede: campania are de suferit!” – conchide editorialistul Ziua de vest.

Ungaria a descoperit un zăcământ uriaș de aur

Loading...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

sexyvideoshd.net
bokep-indo.me cam brunette in stockings.

Check Also
Polițele RCA, mutarea cu care Guvernul Ciolacu continuă politica plafonărilor
Guvernul Ciolacu prelungește plafonarea tarifelor RCA până la 30 iunie, în contextul în care piața ...