Proiect PSD-PNL de scoatere a UDMR-ului din Parlament și decapitarea partidelor mici și mijlocii
O propunere legislativă introdusă azi în Camera Deputaților de către reprezentanți ai grupurilor PNL și PSD ar putea duce la un mare scandal pe scena politică, prin ridicarea pragului electoral cu două procente, ca și prin eliminarea unui privilegiu al UDMR, mai precis accesul în parlament prin obținerea unui prag de 20% în patru județe. UDMR ar putea avea grave probleme la viitoarele alegeri.
Rațiunile de stabilitate nu conving
„Rezultatele alegerilor derulate în ultimii 20 de ani la nivelul Camerei Deputaților și Senatului au determinat o fragmentare politică importantă. Acest lucru s-a repercutat asupra dificultății constituirii unor majorități parlamentare stabile, care să genereze o stabilitate politică și o stabilitate guvernamentală. Spre exemplu, numai în ultimele două legislaturi, respectiv 2016-2020 și 2020-2024, Parlamentul României a acordat vot de învestitură pentru un număr de șapte guverne. Practic, durata medie a unui guvern a fost de cca. 1 an. Această instabilitate politică și guvernamentală a avut consecințe și asupra stabilității economice, asupra viziunii privind implementarea politicilor cu finanțare externă nerambursabilă, precum și asupra relațiilor politice și economice externe.
Având în vedere faptul că, în anul 2024, vor avea loc alegeri la termen pentru Camera Deputaților și Senat și că, în actualul context internațional România are nevoie de stabilitate politică și economică pentru următorul ciclu electoral, propunem următoarele modificări legislative:
– majorarea pragului electoral de la 5% la 7% din totalul voturilor valabil exprimate la nivel naţional pentru a asigura formarea unor majorități stabile și stabilitate guvernamentală;
– eliminarea unei prevederi discriminatorii din cuprinsul articolului 94, alin.(2), respectiv coexistența unui alt prag (”20% din totalul voturilor valabil exprimate în cel puţin 4 circumscripţii electorale pentru toţi competitorii electorali”), în condițiile în care senatorii/deputații reprezintă, potrivit Constituției României (art.61), reprezintă în integralitate p
Parlamentul României adoptă prezenta lege:
„Articol unic – La articolul 94, alin.(2), din Legea nr.208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 24 iulie 2015, cu modificările și completările ulterioare, lit.a) se modifică și va avea următorul cuprins:
- a) 7% din totalul voturilor valabil exprimate la nivel naţional”.
Din articol dispare, deci, actuala prevedere ”sau 20% din totalul voturilor valabil exprimate în cel puţin 4 circumscripţii electorale pentru toţi competitorii electoral”, creată cândva strict în beneficiul UDMR.
În favoarea legii au semnat deputații PNL Alexandru Muraru, apropiat al președintelui Iohannis, Cristina Burciu, trecută de la PSD la PNL, Laurențiu Cazan, Maria Stoian, Ervin Molnar, Florian Dumitru și Luminița Barcari. (B.T.I.), potrivit inpolitics.ro.
În realitate, proiectul de lege este impus din afară, pentru ruperea oricăror legături guvernamentale cu Budapesta, comentează cei care știu ascunzișurile proiectului normativ. Împușcă mai mulți iepuri, partidele care ar putea fi iepuri ai opoziției nu mai rămân cu obiectul muncii.
Cozmin Gușă dezvăluie cine e adevăratul strateg de campanie al PNL