Ce ar câștiga PNL Alba din comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare

Alina Maria Bogdan ACTUALITATE POLITIC

Liberalii din Alba au calculat că dacă alegerile locale ar fi comasate cu cele parlamentare ar ieși în câștig.

“Dacă alegerile locale și cele generale ar fi comasate, aparent PNL Alba ar fi avantajat, pentru că are cei mai mulți primari din județ care se vor mobiliza pentru a obține un nou mandat,” scrie Alba24.ro

În socoteala liberalilor din Alba, PNL având șaizeci de primari, PSD – 8 primari, PMP și AUR câte unul, UDMR și USR câte doi și alți doi sunt independenți, edilii ar fi factori de tracțiune electorală.

“Dacă tot se mobilizează (primarii), o vor face și pentru a ridica scorul politic al partidului la alegerile parlamentare, pentru că nu vor putea transmite mesaje duble către alegători.

Astfel, partidul va obține un scor mai mare cu câteva procente decât dacă alegerile parlamentare s-ar desfășura independent, iar organizațiile locale, în frunte cu primarii, ar fi mai puțin implicate,” mai spune raportul.

“Pe de altă parte însă, dacă ar fi comasate, primarii ar lua în piept căderea în sondaje a PNL și trendul negativ, care le-ar putea scădea rezultatele electorale și implicit le-ar reduce numărul de consilieri.

Astfel, când ar trage linie, liderii PNL Alba ar avea tot atâția parlamentari, dar mai puțini consilieri și poate chiar primari.

În județ, PNL are 60 de primari după alegerile din 2020, plus încă doi care i s-au alăturat de facto și unul în discuții.

PSD are 8 primari, PMP și AUR câte unul, UDMR și USR câte doi și alți doi sunt independenți.

Comasarea alegerilor parlamentare cu cele locale: PSD anunță că se opune

La nivel național, discuția s-a purtat la nivelul coaliției, dar președintele PSD, Marcel Ciolacu, a făcut calculele la nivel național și a ajuns la concluzia că este bine să se declare împotriva comasării alegeri locale cu cele generale, în 2024.

În opinia lui Ciolacu, o eventuală comasare nu ar fi constituțională și chiar dacă ar fi, spune el, tot nu ar fi de acord cu această procedură.

citește și: THE ECONOMIST: România atrage ca un magnet muncitorii străini

„Eu nu cred că se pot comasa alegerile. În primul rând alegerile europarlamentare au loc mult mai devreme. Iar alegerile locale nu pot fi comasate cu alegerile generale.

Constituțional nu se poate. Se discută, dar părerea mea este că nu se poate”, a spus Ciolacu, luni seara, în emisiune la Antena3.

Chestionat despre poziția președintei interimare de la Senat, liberala Alina Gorghiu, care a spus în mai multe rânduri că o comasare a alegerilor este posibilă, Ciolacu a răspuns:

„Să comaseze Gorghiu dacă zice că se poate. Eu consider că e corect să gândim ce e mai bine pentru democrație,” mai scrie publicația locală.

Loading...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

sexyvideoshd.net
bokep-indo.me cam brunette in stockings.

Check Also
Senatorii liberali au chiulit la votul pentru “arestarea protestatarilor ultrași”
Plenul Senatului a respins marţi, cu 56 de voturi „pentru”, 32 „împotrivă” şi patru abţineri, ...