Victor Neumann – In memoriam Răzvan Theodorescu

Viața lui personală a fost aceea a unui autentic intelectual-aristocrat nevoit să lupte încă din anii studenției cu un sistem totalitar, să facă față constrîngerilor de tot felul. După 1989 avea să înfrunte alte nenumărate adversități, comentarii răuvoitoare și atitudini absurde ale conaționalilor care nu i-au cunoscut nici biografia, nici cărțile și nici orientarea ideatică din viața publică. A plecat pe neașteptate, repetîndu-mi săptămînal că se simte bine, a plecat fără să se lamenteze de vreo suferință. Fusese puternic și demn pînă în ultima clipă. L-am cunoscut ca Om, cărturar și profesor strălucit a numeroase promoții de studenți ai Academiei de Arte/Universității Naționale de Artă și ai Facultății de Istorie a Universității București. Pentru mulți dintre congenerii mei, ca și pentru noua generație de ceercetători ai trecutului românesc, a reprezentat istoricul capabil de monografii și sinteze exemplare, întemeiate pe o cercetare fundamentală, pe informații bogate, însoțite de analize și descrieri originale.

A scris și a vorbit ca nimeni altul dintre colegii de breaslă despre diversitățile regională, cultural-lingvistică și religioasă ale României. De la debutul editorial și pînă la finele impresionantei sale cariere științifice a înțeles că istoria României poate și trebuie rescrisă fără complexe,  în context zonal și european, descoperind și propunînd perspectiva timpului nostru asupra trecutului, dorind să contribuie astfel la înțelegerea lumii în care trăim. În ianuarie anul acesta ne gîndeam la o posibilă întîlnire publică la Timișoara în contextul în care orașul deține titlul de capitală europeană a culturii. Opera istorico-istoriografică, precum și biografia personală sînt memorabile. Ambele merită a fi cercetate și narate pentru o adevărată cunoaștere și recunoaștere a acestei personalități exemplare a culturii române. Cei care l-am întîlnit adesea, i-am fost doctoranzi și apropiați colaboratori, am  apreciat întotdeauna excepționala sa erudiție, precum și originalitatea ideilor și interpretărilor privind istoria României și a regiunilor Europei de Sud-Est.

A avut un traseu plin de neajunsuri și de suferințe parcurs în anii de după al doilea război, atunci când regimul comunist l-a eliminat din facultate și l-a obligat să lucreze timp de trei ani ca muncitor fierar betonist. Reprimirea în facultate, confruntările cu oficialitățile, prieteniile, trădările, căsătoriile și divorțurile, despre toate a scris și vorbit fără patimă, într-un mod elegant, cu înțelegere pentru natura umană și pentru conjuncturile social-politice. În toate ocaziile, Răzvan Theodorescu era de o sinceritate dezarmantă în dialogurile interpersonale, în problemele politicii momentului, în privința biografiei personale. În același timp, știa să revină la acumulările și ideile născute din propria-i profesie, fiind un interpret inimitabil al culturii vechi și noi, al istoriei artelor românești și universale. Inspirat de ideile iluministe occidentale, fusese un intelectual liber și care prin numeroase cercetări aplicate – avea la îndemînă multiple instrumente de lucru, latina și greaca, germana, franceza și engleza, arheologia – ajunsese să cunoască și să descrie într-o cheie proprie universul (pînă astzăi încă puțin cunoscut) al Europei de Sud-Est. Nu întîmplător, una dintre cărțile sale poartă titlul:  Bizanț, Balcani Occident la gurile Dunării de Jos.

Răzvan Theodorescu a cunoscut multiplele fațete ale inteligenței românești. În frumoasa carte de dialoguri cu Narcis Dorin Ion (Despre cultura de ieri și românii de azi, RAO, 2017), schițează portretele unor figuri celebre, comentează autori și cărți ale căror contribuții, ori merite le consideră remarcabile ori discutabile. Aproape niciunul dintre aceste portrete nu seamănă cu ceea ce îndeobște aflăm din presă sau din publicitatea făcută lor în diferite ocazii.  Biografia lui Răzvan Theodorescu e una complexă, l-a stimulat orientarea cosmopolită a familiei sale și a tuturor familiilor frecventate în adolescență și în tinerețe ori de-a lungul carierei. Le regăsim în ideile și ipotezele originale ale istoricului. Rememora cu multă plăcere și în detaliu propriile contribuții științifice, înțelegînd și interpretînd trecutul românilor cu ajutorul izvoarelor documentare și arheologice, prin intermediul creațiilor artistice și al arhitecturii. Optase pentru metoda multi- și interdisciplinară, pentru perspectiva comparativă prin care istoriografia noastră se integrează încet-încet în aceea europeană. A cultivat decenii de-a rîndul ideea bunei cunoașteri a trecutului și a înțelegerii superioare a prezentului.

De-a lungul a 43 de ani de colaborare neîntreruptă, l-am întîlnit în multe de ipostaze, cercetător, profesor, rector, director al Radioteleviziunii, ministru al Culturii, academician și vicepreședinte al Academiei Române. De fiecare dată, ieșea în evidență vocația sa de profesor, nedezmințită pînă în ultima clipă. Răzvan Theodorescu mi-a făcut o impresie deosebită prin limbaj, idei, mesaje, prin curiozitatea și plăcerea dialogului autentic de care m-am bucurat în nenumăratele noastre întrevederi. Ca cel dintîi doctorand al său în cadrul Facultății de Istorie a Universității din București, am primit întreaga sa atenție, bucurîndu-mă de o permanentă și remarcabilă îndrumare științifică în istoria culturii și a artelor românești și universale, în istoria intelectuală a Europei.

Victor Neumann, 9 februarie 2023