Șeful căilor ferate din Ucraina ironizează România
În contextul în care Ministerul Transporturilor a făcut eforturi substanțiale, pentru finalizarea linilor ferate, în timp record, de la granița cu Ucraina, în vederea accesului mai rapid al vagoanelor cu cereale, șeful Căilor Ferate ironizează România că se mișcă încet.
Prezent miercuri la deschiderea liniei Rahov (Ucraina) – Valea Vișeului (România), șeful căilor ferate ucrainene Ukralizniția, Oleksandr Kamîșin, a ținut să puncteze rapiditatea de care a dat dovadă Ucraina. „Doar pentru a vă reaminti. În august 2022, în mijlocul războiului, am reconstruit 20 de km de cale ferată. Linia era închisă de 17 ani. Noi am făcut lucrarea în două luni. Și apoi am așteptat alte patru luni căile ferate din România să termine partea lor de treabă,” a spus el, citat de Club feroviar, o revistă de nișă din România.
România alocă peste jumătate de miliard de euro pentru ajutorarea refugiaților ucrainieni.
Începând de miercuri, patru trenuri formate din automotor diesel tip DPKR-3 de producție ucraineană, cu un număr de 182 locuri, fac legătura între comunitățile românești și ucrainene aflate de-a lungul râului Tisa, tur-retur.
Din punct de vedere geografic, este singurul defileu amenajat cu cale ferată pentru transport care face legătura între regiunea Ivano – Frankivsk și regiunea Transcarpatia (Ujhorod). De asemenea, deschiderea acestui nod feroviar va contribui și la creșterea exponențială a schimburilor comerciale între România și Ucraina, notează Club feroviar.
SRCF Galaţi a redeschis, în primăvara anului trecut linia cu ecartament larg, care leagă portul de localitatea de frontieră, pe o distanță de aproape doi km în 30 de zile, astfel încât cereale ucrainiene să ajungă cât mai rapid în siloz.
Rareș Bogdan: există o relație foarte bună între Ciolacu și Ciucă