OMV ar putea vinde participațiunea din Neptun – Deep unui colos financiar american, dar păstrează PETROM
Cel mai mare fond de investiții din lume, Carlyle Group Inc., a depus o ofertă de mai multe miliarde de dolari pentru cumpărarea unei mari părți din acțiunile OMV AG din firmele care extrag petrol și gaze al companiei austriece, în ceea ce ar fi o mișcare îndrăzneață de a se extinde în continuare în sectorul combustibilii fosili, au spus agenției Bloomberg surse apropiate companiei. Celebra publicație americană mai face o dezvăluire în premieră. OMV ar fi interesată de achiziția participațiunii companiei Black Sea Oil&Gas, care extrage deja gaz din zona adiacentă Costineștiului.
Recent am afirmat că Albert Stern, noul CEO al OMV, prezent la Cotroceni, pentru o întâlnire privată cu președintele statului român, nu e grăbit să scoată gazul din Marea Neagră, din perimetrul Neptun Deep, deținut în proporție egală, dar cu drept de operare, împreună cu Romgaz.
CITEȘTE:
OMV nu va scoate nicio moleculă de gaz din Marea Neagră
Carlyle Group Inc. administrează active de peste 320 de miliarde de dolari în toată lumea, conform paginii sale de web.
Firma de private equity urmărește mai demult operațiunile OMV în majoritatea piețelor în care explorează, au spus sursele citate, care au dorit să-și păstreze anonimatul.
OMV nu vinde PETROM. Americanii amușinează acțiunile din perimetrele de exploatare a gazului
OMV administrează pachetul majoritar la compania românească Petrom, considerată cash-cow-ul companiei mamă. Este cel mai mare producător de petrol și gaze din sud-estul Europei. OMV deține participații în sectorul combustibililor fosili în Libia, Emiratele Arabe Unite și Norvegia. Compania a anunțat recent că renunță la activele sale din Rusia.
Discuțiile sunt în desfășurare și nu există nicio certitudine că vor duce la o tranzacție, mai arată Bloomerg, publicație care susține și că, cel mai probabil, tranzacția ar putea să nu vizeze participația companiei austriece la Petrom. Reprezentanții Carlyle și OMV au refuzat să comenteze.
Publicația de business americană face o dezvăluire în premieră: OMV-Petrom ar fi interesată să cumpere participația consorțiului american de la Black Sea Oil&Gas, care exploatează un alt perimetru de gaz din Marea Neagră. Fondul de investiţii Carlyle Group, cel mai mare din lume, deține majoritatea acțiunilor companiei Black Sea Oil & Gas (BSOG). BSOG este deţinută de subsidiara sa Carlyle International Energy Partners (CIEP), care este acţionar majoritar, şi de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), acţionar minoritar din noiembrie 2017. Compania a intrat în România prin cumpărarea afacerilor Sterling Resources, inclusiv perimetrele de explorare din Marea Neagră.
Recent reprezentanți ai Carlyle Group, acționarul majoritar al Black Sea Oil&Gas, s-au întâlnit cu premierul Nicolae Ciucă, anunțându-și intenția de a investi în companiile energetice din România și în principal în noile perimetre de gaz din Marea Neagră.
Un necunoscut vrea să investească în exploatarea gazului din Marea Neagră
Bloomberg mai afirmă că nu demult, reprezentanți ai fondului de investiții Carlyle și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) au solicitat instituțiilor abilitate din România date despre proiectului de Dezvoltare Gaze Naturale Midia (MGD), singura exploatare offshore de gaze nouă din Marea Neagră, în vederea asocierii cu o terță parte sau chiar a vânzării companiei.
Firmele de private equity nu operează direct. Acestea cumpără în numele unor terți, care de multe ori rămân anonimi. Întrebarea este cine se ascunde în spatele interesului Carlyle Group de a achiziționa perimetre de exploatarea gazului și de extracția petrolului.
Raport IDEA: Moldova este un exemplu strălucit de democrație în Europa