Grevă iminentă la Uzinele Dacia-Renault din Piteşti
Încercarea de conciliere între sindicate şi patronat au eşuat ieri. Nici medierea Inspectoratului Teritorial de muncă nu a fost utilă.
Deşi suntem în luna mai, contractul colectiv de muncă nu s-a semnat încă.
Protestele au început încă din luna aprilie, când mai mulţi muncitori au dus tăvile de mâncare în faţa uşilor directorilor.
Sindicatele cer o mărire de 1.000 de lei pentru fiecare angajat. Patronatul este dispus să ofere doar 300 de lei în două tranşe. Mai mult, muncitorii cer un salariu minim de 3.200 de lei.
Angajaţii spun că au printre cele mai mici salarii din industria constructoare de maşini. Dacă raportăm la salariile din Franţa, muncitorul român nu obţine nici jumătate din ce primeşte francezul.
La Mioveni se produc 1.400 de maşini pe zi.
Anul trecut, Dacia Piteşti a realizat o cifră de afaceri de peste 5 miliarde de euro. Profitul raportat anul trecut a fost de 120 de milioane de Euro.
Există 19.000 de angajaţi.