Liviu Dragnea a promis că tot anul va vorbi despre sistemul care a corupt justiţia

Alina Maria Bogdan POLITIC

În condiţiile în care o ţară întreagă vorbeşte despre justiţie, fără măcar să ştie câte feluri de maghistraţi sunt în România, LIVIU DRAGNEA, prezent la Slobozia, rugat de o doamnă să “candideze la preşedinţie,” a promis că tot anul va vorbi despre sistemul care a corupt justiţia.

Există o parte a societăţii convinse că politicienii încearcă să pună la zid justiţia, iar o altă parte, mai tăcută, nu înţelege. Celor din urmă, probabil, le va vorbi liderul PSD în următoarea decadă.

Ofiţeri ai SRI stăteau pe culoarele instituţiilor judiciare

”PSD-ul a început să vorbească pentru că primul pas spre eliberare este de a vorbi. Am remarcat pe cineva cu un panou pe care scria ”vrem justiție nu corupție”, da și eu vreau, și noi vrem. Nu mai vrem să funcționeze acest sistem care a corupt justiția și care încearcă să o corupă în continuare. În condițiile în care un serviciu secret și anume SRI are protocoale secrete cu Înalta Curte de Casație și Justiție, cu DNA, cu Parchetul General, în condițiile în care ofițeri de la SRI stăteau pe culoarele acestor instituții, se mai putea avea încredere în actul de justiție din România. (…)”, a declarat liderul PSD.

Loading...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

sexyvideoshd.net
bokep-indo.me cam brunette in stockings.

Check Also
Liviu Dragnea: “Vreţi să rămânem în continuare SCLAVI în propria ţară?”
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat sâmbătă, la Slobozia, că românii au vrut în Uniunea ...