Ajutor de stat de până la 200.000 de euro pentru companiile care activează în domeniul balnear

Dragoș Nelersa ECONOMIC Principal

Ministerul Finanțelor Publice a supus dezbaterii publice proiectul de Ordonanță de Urgență privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, în vederea îndeplinirii programului de guvernare. Un capitol special este dedicat Programului stațiuni balneare, ca un ajutor de minimis de maximum 200.000 de euro pentru societățile comerciale care activează în domeniu. Coparticiparea este de 200.000 de euro. Programul se va gestiona de către Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză, iar banii vor veni de la Secretariatul General al Guvernului.

Beneficiarul va depune un dosar la  CNSP, după 30 de zile de la intrarea în vigoare a OUG. Acesta trebuie să activeze în baza Legii societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Următoarele cheltuieli sunt eligibile:

a) construcţia, extinderea şi reabilitarea de capacităţi turistice de alimentaţie publică şi cazare, precum şi a capacităţilor de tratament balnear, pe care respectivele societăţi comerciale le deţin.

b) construcţia, extinderea şi reabilitarea obiectivelor de sănătate, culturale, sportive şi de agrement din staţiunile balneare, în condiţiile legii.

c) achiziţia de echipamente, mobilier şi aparatură medicală specifice tratamentelor balneare;

d) achiziţia de mijloace de transport persoane, utilizabile exclusiv în scopuri turistice;

e) realizarea de centre de informare turistică şi dotarea acestora;

f) alte obiective de investiţii prin care societăţile comerciale contribuie la dezvoltarea staţiunii balneare respective;

g) cheltuieli privind pregătirea profesională a persoanelor cu calificări în domeniul HORECA şi a persoanelor cu pregătire medical-sanitară, precum şi cheltuieli pentru locurile de muncă nou create pentru personalul cu pregătire medical-sanitară;

Societăţile care vor beneficia de sprijin financiar prin Programul stațiuni balneare trebuie să demonstreze capacitatea de asigurare a cofinanţării investiţiei, fiind necesar ca acesta să nu fie în dificultate, în conformitate cu legislaţia în vigoare.

Finanţarea din Programul stațiuni balneare se face în proporţie de 50% din cheltuielile eligibile prevăzute la alin. (1) şi se acordă sub forma unei scheme de ajutor de stat de minimis, până la maxim 200.000 euro.

Beneficiarul va trebuie să mențină timp de 10 ani domniul de activitate.

Și autoritățile publice pot accesa programul Stațiuni balneare pentru investiții în infrastructură, transport, sport, turism și restaurante sau centre culturale.

 

Loading...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

sexyvideoshd.net
bokep-indo.me cam brunette in stockings.

Check Also
Guvernul alocă până la 500.000 de euro pentru cei care înființează grădinițe olimpice cu profil sportiv
Guvernul va acorda de anul viitor un ajutor de stat nerambursabil de până la 500.000 ...