Atacatorul de la Strasbourg a fost omorât de poliție
Chérif Chekatt, în vârstă de 29 de ani, autorul atacului terorist de marți seară de la Strasbourg, soldat cu 3 morți și 11 răniți, a fost împușcat și ucis joi seară de către poliția din Strasbourg. Bărbatul a fost văzut de o patrulă pe o stradă din cartierul Neudorf al metropolei de pe malul Rinului. Teroristul a deschis focul asupra oamenilor legii iar aceștia au răspuns și l-au neutralizat.
Potrivit ministrului francez de Interne, Christophe Castaner, a transmis că tânărul musulman, născut chiar în cartierul din Strasbourg unde și-a găsit sfârșitul, nu făcea parte din nicio rețea și că nici nu a avut complici.
”De la bun început, ancheta s-a îndreptat către cartierul de origine” şi ”totul ne făcea să credem” că Chekatt nu a mai ieşit de acolo după ce a comis atentatul asupra Târgului de Crăciun, amplasat în centrul Strasbourgului, a explicat ministrul francez, citat de Agerpres.
Fără a da detalii, Christophe Castaner a menţionat că autorităţile au primit o informaţie din Neudorf care a făcut ca poliţia să desfăşoare în acest cartier un dispozitiv care a inclus un elicopter şi patrule precum cea care l-a reperat pe Cherif Chekatt joi seara, la ora locală 21:00.
Statul islamic revendică atacul
Organizația teroristă Stat Islamic a revendicat atacul și a transmis prin intermediul agenției sale de presă că agresorul de 29 de ani era membru. Totuși, nu a fost adusă nicio dovadă în acest sens. Afirmația ISIS nu poate fi confirmată iar gruparea revendică adesea atentate în care nu a fost implicată, doar ca să se facă mai temută.
Ministrul de Interne al Franței nu a dorit să comenteze revendicarea atacului de către gruparea teroristă Stat Islamic. Oficialul a menţionat doar că, deşi această organizaţie este slăbită în Siria şi Irak, Franţa continuă să se afle sub ameninţarea atentatelor, a scris Agerpres.