Matteo Salvini: Emmanuel Macron este un produs de laborator
Liderul de facto al Italiei, ministrul de Interne Matteo Salvini, îl ia în derâdere pe Emmanuel Macron din cauza modului în care a gestionat până acum criza vestelor galbene.
„Până acum câteva luni Macron era campionul noii Europe”
„Că Macron era un produs de laborator inventat pentru a bloca unica schimbare ce se profila la orizont mi se pare deja evident. Amintesc că în urmă cu doar câteva luni, Macron era campionul noii Europe pentru întreaga stângă italiană. Era noul geniu al Europei, noul salvator al Europei… S-au înşelat” a zis Matteo Salvini în timpul unei întâlniri cu presa străină, la Roma, citat de Agerpres.
Oficialul italian s-a delimitat atât de agresiunile jandarmilor, cât şi de cei care au ridicat baricade pe străzi
Ministrul italian de Interne a spus că știe motivațiile care au scos sute de mii de oameni în stradă, dar că susținerea lui pentru mișcarea din Franța se oprește când apar violențe. Oficialul italian s-a delimitat de agresarea forțelor de ordine, cât și de construcția de baricade pe străzi.
„Vestele” vor mai mulţi bani
Preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat luni seară o serie de măsuri care vizează relansarea puterii de cumpărare, încercând să calmeze „vestele galbene” şi recunoscând că nu a reuşit să înţeleagă criza imediat. Într-o alocuţiune de circa 15 minute, foarte aşteptată, preşedintele francez a promis o serie de măsuri care merg în sensul creşterii puterii de cumpărare solicitate de „veste”. Creşterea salariului minim cu 100 de euro din 2019, fără ca acest lucru să-i coste vreun euro pe angajatori, neimpozitarea orelor suplimentare din 2018 şi anularea creşterii de taxe care a fost impusă pensionarilor ce câştigă mai puţin de 2.000 de euro pe lună sunt măsurile anunțate de liderul de la Elysee.
60 % dintre francezi nu-l cred pe Macron
Din nefericire pentru tânărul președinte francez, 60% dintre conaționalii săi nu l-au crezut. Potrivit unui sondaj făcut la cererea Le Figaro și France Television 59% dintre cetăţenii francezi nu au fost convinşi de preşedintele Emmanuel Macron, iar 40% s-au declarat favorabili abordării liderului de la Élysée.